Ochelari

Stiti expresia aia : “cu ochelari de cal”? O folosim mai mereu cand ne referim la oameni care au o idee fixa si nu vad dincolo de ea. In realitate noi suntem construiti astfel incat orice s-ar intampla in jurul nostru, bun sau rau, sa alegem sa vedem doar anumite lucruri.

Suntem toti “ochelaristi” si avem ochelarii nostri bine personalizati de intamplarile si oamenii care au trecut prin viata noastra. Unii ochelari te fac sa vezi viata in roz, altii intr-un gri cetos sau cenusii, altii in negru…si bineinteles multe alte culori, dar sa fim seriosi, orice am zice, avem ochelarii astia care au mai mult rolul de sita, cern din multitudinea de lucruri din jurul nostru ceea ce ni se potriveste (nu neaparat ceea ce ne face bine).

Nu am scris articolul asta cu gandul de a filosofa, doar ca mi-am dat seama cat de diferit privim aceleasi lucruri, chiar si spectacole, filme, cum fiecare ramane cu o anumita replica, un anumit gand, care pot fi total diferite si uneori, daca asculti doua persoane povestind aceeasi piesa/carte etc, ai impresia ca vorbesc despre lucruri diferite.

Acum o luna si ceva sau doua, nu mai stiu exact, am vazut Oscar si Tanti Roz la Bulandra, un spectacol superb, cu Oana Pelea si Marius Manole. Nu mai zic cat de mult imi place Marius Manole si cat de fascinata am fost de cum umplea scena si cum se pierdea in rol (il mai vazusem in alte piese si omul asta mi se pare genial), de Oana Pelea nu mai vorbesc, amandoi au fost extraordinari dar nu vreau sa fac o recenzie a piesei. Pe parcursul ei am auzit mai multe replici care mi-au placut si m-am chinuit sa le tin minte si dupa finalul spectacolului, dar n-am reusit. Una singura mi-a ramas in cap, poate pentru ca este inversul alteia care este foarte apreciata de multi si pe care eu nu o suport: “Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima!”. Niciodata nu am inteles ce e asa de inaltator si asa de incurajant in expresia asta, daca as sti ca mai am o singura zi mi-as petrece probabil toata ziua gandindu-ma ce sa fac, sau lamentandu-ma sau daca as fi destul de evoluata spiritual as incerca sa inteleg moartea ca pe o trecere si mi s-ar parea fals ca dintr-o data sa aglomerez toate chestiile pe care nu le-am facut intr-o singura zi.

Replica din Oscar si Tanti Roz insa este mult mai frumoasa, cel putin pentru mine: “Traieste fiecare zi ca si cum ar fi prima!” Ca si cum ar fi prima ta zi, ca si cum ai descoperi atunci pentru prima data lumea, cu mirare, incantare, zambet, imbratisari, cu mintea si inima deschisa si asteptand mereu sa vezi ce alte minuni mai ai de descoperit. Si apropo de creativitate, ca tot vorbeam zilele astea cu niste prieteni, asta mi se pare exercitiul total de creativitate , iar in publicitate chiar se aplica, doar ca trebuie sa ai destula detasare incat sa reusesti sa ignori, sa uiti tot ce stii despre un anumit lucru: sa-ti imaginezi ca nu exista nimic altceva despre el si ca tu il descoperi, ii dai anumite functii, calitati, il personalizezi, il umanizezi.

Hihi, asta e un fel de “It’s the first day of the rest of your life”, si daca te gandesti nici o zi nu e la fel asa ca ai putea zice ca e prima. Cred ca unul dintre cele mai triste momente in viata unei persoane este cand isi pierde capacitatea de a se mira, e teribil, sa nu te mai impresioneze nimic, sa nu mai simti scanteia aia in ochi aproape deloc sau doar cand se intampla evenimente super extra mega, sa uiti ca de fapt cele mai frumoase momente se petrec cand “redescoperi” lucrurile de care esti inconjurat, cand iti dai seama ca ceva ce ti s-a intamplat sau pe care langa ai trecut mult timp si doar facea parte din decor, devine dintr-o data plin de sens, de frumusete.

A doua chestie despre care vreau sa vorbesc este dintr-un film britanic, About Time, la care si eu, ca si prietena mea care mi-a zis despre el, am ajuns intamplator. Voiam sa vad Nu sunt faimos dar sunt aroman si stiam ca e la 19.30, doar ca in ziua aia nu era deloc, si dupa ce am stat 15-20 minute la coada am zis ca trebuie sa vad un film, si singurul de care auzisem si mi se parea ok era About Time, asa ca am intrat la el, incepea la 19.30. Filmul este foarte dragut, chiar e relaxant si desi povestea poate parea usor boring, va asigur ca filmul e incantator. Barbatii din cadrul unei familii descopera ca au puterea de a se intoarce in timp si astfel personajul principal al filmului abuzeaza de intoarcerea asta in timp pentru  a cuceri fete, pentru a repara anumite momente, pentru…pentru…pentru, mereu este cate ceva de imbunatatit. Doar ca ajunge sa-si dea seama ca stergand anumite momente neplacute din viata lui sau a celor apropiati, le sterge si pe cele placute, ca totul se inlantuie si prinde sens in amalgamul asta de “bun” si “rau”, ca nimic nu e bun sau rau, si ca cel mai bine este sa te lasi purtat de val. Si nu mai stiu daca asta o spunea el sau tatal lui, la sfarsitul unei zile, sa rememorezi tot ce ai facut si sa vezi lucrurile bune, sa te bucuri de ziua aia, si o sa-ti dai seama ca de fapt pe moment ai fost tentat sa zici ca ceva a fost rau doar pentru ca erai incordat si l-ai vazut asa, sau pentru ca nu ai fost destul de prezent in momentul respectiv. De cate ori nu am calatorit cu totii in timp, nu ne-am intors si am retrait un anumit moment si am zis “daca (n-) as fi facut asta”, “daca nu s-ar fi intamplat asta”….Dar cati ne-am gandit cu adevarat ce schimbari bune a adus in viata noastra un lucru care aparent nu a mers?

Mi se pare ciudat cum functioneaza mintea noastra, daca ni se intampla intr-o saptamana numai lucruri bune si un singur lucru rau, dam importanta lucrului rau si uitam toate lucrurile bune, ca si cum n-ar fi existat. Cand avem ceva important de facut ne gandim la un milion de lucruri rele care s-ar putea intampla pentru ca acel lucru sa nu mearga si doar asa, ca o luminita la capatul tunelului apare gandul ala bun si frumos, ca totul va fi bine. Si din toate grijile noastre excesive si din paranoia noastra, din ingrijorari si super planificari altii o duc bine merci cu polite de asigurare, cu tot felul de garantii. Mereu avem regrete legate de trecut si griji legate de viitor, prezentul e doar ceva ce “traim” si noi acolo ca sa rememoram trecutul si sa ne facem planuri de viitor.

Pana la urma totul se reduce la a avea ochelarii potriviti prin care sa vezi lumea. Daca esti trist (nu cred in oameni mereu zen, doar in oameni care pun mai putin la suflet, care se detaseaza oarecum) nu te inconjura numai de tristete, nu te lasa coplesit numai de probleme, pentru ca odata ce te setezi asa, orice s-ar intampla frumos in viata ta, o sa fii atat de preocupat de lucrurile care nu merg incat o sa ratezi ce te-ar putea face fericit. 

Cred ca filmele apasatoare (de obicei astea-s premiate), tablourile dark, cartile si muzica sfasietoare, tristetea si melancolia in arta fac bine numai oamenilor care sunt veseli sau echilibrati, daca insa ai griji si te inconjori de astfel de lucruri totul o sa devina si mai apasator. Poate te ajuta sa stii ca si altii trec prin ce treci tu dar nu te ajuta sa ramai acolo. Si daca nu-ti schimbi ochelarii nu te ajuta nici sa auzi replica asta superba: “Traieste fiecare zi ca si cum ar fi prima!”