Cele patruzeci de legi ale iubirii - Elif Shafak

Cand am scris despre De-as avea un sot cat o musca, de Hatice Meryem, am spus eu la un moment dat ca in curand o sa fac cunostinta cu o alta scriitoare turcoaica. Era vorba de Elif Shafak iar cartea pe care voiam sa o citesc se numeste Lapte Negru.

Cautand prin Carturesti o carte pe care sa o fac cadou unei prietene, m-am dus chitita sa iau Lapte 

Negru, dar n-am gasit-o (de fapt era, dar in alta parte si am zarit-o prea tarziu), iar ochii mi-au cazut pe Cele patruzeci de legi ale iubirii, tot de Elif Shafak. Am inceput sa o rasfoiesc si mi s-a parut asa frumoasa…. Am luat-o, am facut-o cadou iar prietena mea a fost nespus de incantata. Apoi, una dintre surorile mele ne-a facut cadou cate o carte de Craciun si m-a intrebat ce sa-i ia celeilalte surori. M-am gandit imediat la Cele patruzeci de legi ale iubirii, desi nu o citisem inca. Si sora mea m-a sunat si mi-a spus ca-i place la nebunie cartea, ca e speciala, altfel decat ce citise pana acum… Pana la urma am cumparat-o si eu, am devorat-o, e asa, ca o mica bijuterie (de fapt nu chiar mica, e destul de voluminoasa).

Am citit tot felul de recenzii sau comentarii negative despre cartea asta pe diverse site-uri. Tot ce pot spune e ca unele carti trebuie citite cu inima, ca tot ce inveti tu pe la scoli si facultati, despre teorie literara bla bla nu isi are sensul aici. Si daca Cele patruzeci de legi ale iubirii nu reuseste sa miste nimic in tine, incerc sa-mi imaginez cum e cu celelalte romane. Imi pare rau ca in multe cazuri literatura a ajuns sa fie un scenariu vandut in librarii, total lipsit de emotie, ca un Dan Brown care scrie la nivelul unui pusti de clasa a 8-a castiga enorm din scris romane cand ar trebui sa se limiteze la scenarii.

Cele patruzeci de legi ale iubirii este o carte despre iubire. Despre iubirea care apare cand nu te astepti, cand ai sentimentul ala de gol, de ceva ce-ti lipseste, de neimplinire. Este o iubire totala, spirituala, care te transforma, te trimite in tine si te face sa sapi pana gasesti ceva ce credeai ca nu exista, te invata ca nu poti iubi pe altcineva daca nu te iubesti pe tine.

Actiunea se petrece in doua planuri: America zilelor noastre, in care Ella, o casnica in jur de patruzeci de ani, cu trei copii primeste de la agentia literara manuscrisul romanului Dulce blasfemie, scris de Aziz Zahara, cei doi ajungand sa corespondeze foarte des si sa se indragosteasca; Konya si putin Bagdadul secolului XIII, cu minunata prietenie dintre Rumi si Shams din Tabriz, cu invataturile islamice reinterpretate prin prisma iubirii, cu dervisi ratacitori si predicatori inca nedeveniti poeti.  E o carte spirituala mai mult decat un roman, un drum pe care tu ca cititor il faci odata cu Rumi (sau cu Ella) catre inima ta si de acolo mai departe, catre ceilalti. Shams este invatatorul care se inconjoara de betivi, tarfe, leprosi, care il coboara pe inteleptul Rumi de pe “tronul” lui, il aduce in fata multimii si il obliga sa-si depaseasca limitele, il scoate din amorteala unei intelepciuni corecte, practicate de la distanta.

Cele patruzeci de legi ale iubirii predicate de Shams din Tabriz sunt presarate din loc in loc, sunt foarte intense si actuale, despre divinitatea din noi si acceptarea celorlalti, despre iubirea pura .

“E lesne sa iubesti un Dumnezeu desavarsit, fara pata si fara greseala cum este El. Ce e mult mai anevoios este sa-ti iubesti semenii cu metehnele si cusururile lor. Nu exista intelepciune fara iubire. Pana cand nu invatam sa iubim zidirea lui Allah, nu putem nici sa-L iubim, nici sa-L cunoastem cu adevarat”.

“Lumea intreaga e cuprinsa intr-o singura fiinta omeneasca – tu. Tot ce vezi in jur, pana si lucrurile care nu-ti plac, pana si oamenii pe care ii dispretuiesti ori ii urasti, se afla inlauntrul tau in felurite masuri. Prin urmare nici pe Șeitan nu-l cauta in afara ta. Diavolul nu este o putere neobisnuita ce loveste din afara. E o voce obisnuita dinauntru. Daca ajungi sa te cunosti pe deplin, infruntand cinstit si hotarat atat fața ta intunecata, cat si fața ta luminoasa, vei ajunge la cel mai inalt chip de stiinta. Cand cineva se cunoaste pe el sau pe ea, el sau ea il cunoaste pe Dumnezeu”.

“Daca vrei sa-ti intaresti credinta, trebuie sa-ti inmoi inima. Pentru ca sa-ti fie credinta tare ca piatra, inima trebuie sa-ti fie moale ca pana. Prin boala, nenorocire, pierdere sau frica, intr-un fel sau altul, suntem cu totii pusi fata in fata cu intamplari care ne invata sa devenim mai putin haini si cartitori si mai milosi si marinimosi. Insa unii dintre noi invata lectia si izbutesc sa devina mai blanzi, pe cand altii sfarsesc prin a deveni si mai cruzi decat inainte. Singura cale de a ne apropia de Adevar este aceea de a ne largi inima astfel incat sa cuprinda intreaga omenire si sa aiba inca loc pentru Iubire”.

Si cea de-a patruzecea lege si ultimul fragment din roman:

“ O viata fara iubire e lipsita de insemnatate. Nu te intreba ce fel de iubire ar trebui sa cauti, spirituala ori materiala, divina ori pamanteasca, rasariteano sau apuseana…Impartirile duc doar la alte impartiri. Iubirea nu poate fi nici numita, nici lamurita. E ceea ce e, pur si simplu.

Iubirea e apa vietii. Iar cel ce iubeste e un suflet de foc!

Lumea se invarte altfel cand focul iubeste apa.”

Ella m-a dus oarecum cu gandul la personajul lui Julianne Moore din The Hours iar cand citeam despre Shams mi-l imaginam ca pe Osho, mi se parea acelasi tip de gandire si de comportament, aceeasi filosofie de viata.

Citind aceasta carte mi-am amintit de perioada in care citeam romane de secolul XIX si ii admiram pe multi dintre scriitori pentru cultura lor generala, pentru cate cunostinte aprofundate aveau din domenii cu totul diferite. Si mi-am dat seama ca Elif trebuie sa fi inteles foarte bine cuvintele din spatele poeziilor lui Rumi, invatatura lui Shams, religia islamica dincolo de valul asta pe care care si l-a pus si pe care il vad si la crestini.

Cele patruzeci de legi ale iubirii nu este o carte despre islam neaparat, este o carte despre o religie a iubirii, despre concepte pe care fiecare religie le-a avut odata la baza si care de-a lungul timpului s-au pervertit si au devenit simple traditii si canoane, pierzand insasi esenta.

Nu are legatura cu biserica, ba chiar pot sa jur ca o persoana d-aia bine indoctrinata, care citeste tot felul de acatiste si e prezenta non-stop la biserica, care isi face automat cruce cand trece pe langa o biserica,  nu spala duminica si mai stiu eu ce dar n-a deschis in viata ei Biblia, va lasa cartea imediat, e mult prea profunda pentru oameni de genul asta si probabil o (dulce) “blasfemie” pentru ei.

Cred ca e una dintre cele mai frumoase carti pe care le puteti darui cuiva. Undeva, in sufletul cititorului, ceva se va schimba, mult, putin, nu conteaza, cert e ca nu va mai fi la fel.

Gasiti Cele patruzeci de legi ale iubirii la editura Polirom. Editia veche mi s-a parut mai frumoasa ca si coperta si format, cea din 2014 e mai greu de citit din cauza formatului mai ingust.

Lectura placuta!