December 21, 2012

Tort Tiramisu cu fructe de padure


Pentru ca toata lumea mi-a laudat “creatia” asta, o dau mai departe, este un tort tiramisu cu fructe de padure, racoritor si foarte, foarte, foarte gustos. E atat de simplu de facut incat e imposibil sa nu iasa, in plus nici nu necesita mult timp, ce mai, e desertul ideal. De fapt, sa fim seriosi, tiramisu inseamna piscoturi, mascarpone, zahar, oua si pe urma iti lasi imaginatia sa zboare: cafea si cacao (yummy, am facut si eu de doua ori), fructe de padure, fructe exotice sau ce mai aveti chef.

Pentru tort am folosit:
o tava de tort cu diametrul de 26cm si fund detasabil
600 gr piscoturi (au mai ramas cateva)
500 gr cirese din compot, fara samburi (aveti nevoie si de siropul de la compot)
250 gr afine
250 gr zmeura
500 gr mascarpone (la Lidl gasiti ieftin si bun J)
4 oua
150 gr zahar pudra + 2 linguri
Esenta de vanilie
Un praf de sare
(Reteta se poate face si cu fructe de padure congelate)

Albusurile se bat spuma, impreuna cu praful de sare si 100 de gr de zahar. Galbenusurile se amesteca cu 50 gr zahar, se adauga apoi mascarpone si esenta de vanilie si se amesteca bine pana devine omogen. Se incorporeaza usor albusurile spuma in crema de mascarpone. Pentru ca afinele si zmeura sunt acrisoare, eu am amestecat fructele cu doua linguri de zahar. Fructele ar trebui impartite in 2 parti mai mari (pentru primul si al doilea strat) si una mai mica, pentru ultimul strat.

Marginile tavii de tort se imbraca cu piscoturi (taiati cu un cutit capatul care va sta pe fundul tavii) apoi fundul tavii se tapeteaza cu piscoturi (acoperiti cu bucati de piscoturi acolo unde raman spatii mai mici). Insiropati piscoturile cu siropul de cirese pe care il turnati cu lingurita (prefer varianta asta, daca inmuiati fiecare piscot direct in sirop riscati sa iasa prea moale iar primul stat e de preferat sa ramana putin mai tare). Se toarna o treime din compozitia de mascarpone, apoi se acopera crema cu cirese, zmeura si afine. Se pune al doilea strat de piscoturi, se insiropeaza cu siropul de cirese, se toarna crema, se acopera din nou cu fructe. Urmeaza al treilea strat de piscoturi care se insiropeaza apoi, in functie de cum doriti sa arate tortul, puteti pune intai crema de mascarpone ramasa iar la urma fructele, sau intai fructele (mai putine decat la primele doua straturi), apoi crema de mascarpone care trebuie sa le acopere, putand orna apoi tortul. Eu am ales a doua varianta deoarece am facut un tort tiramisu pentru ziua unei persoane dragi, si m-am jucat cu putina ciocolata rasa si cateva bobite de zmeura si afine cu care am scris la multi ani.

Pofta mare!!!!








2 comments:

  1. arata super, pacat ca nu ai pus vreo poza din cele facute la ziua lui Filip - arata chiar special :)

    ReplyDelete
  2. am pus acum :)oricum, toate pozele sunt facute atunci.

    ReplyDelete