Sunt o superba! N-am spus-o eu, ci chiar Yahoo-ul cand l-am deschis J. “Buna, Andreea! Astazi chiar arati superb!” De obicei in coltul ala din dreapta aflu ca Leonardo da Vinci a inventat foarfeca, ca ne petrecem nu stiu cat timp din viata cascand, dormind, mancand etc, dar astazi am aflat ca sunt superba.
Cum ar fi sa
ne incepem mereu ziua cu un compliment? Daca un calculator imi zice ca sunt
superba, pot sa-mi zic si eu, sa ma uit in oglinda si sa-mi zic plina de
admiratie: “Sunt superba!” Si cand zic superb, nu ma refer la faptul ca esti
cel mai frumos om de pe planeta (numai notiunea in sine mi se pare de-a dreptul
aberanta, de parca a vazut cineva toti oamenii de pe planeta ) ci ca te simti super bine in
pielea ta, ca radiezi de iubire pentru tine si ca orice ar zice si ar face altii
tu stii cine esti, un om frumos, si ca ai tot ce iti trebuie pentru a te simti
fericit.
Ati observat
cat de greu este uneori sa acceptam complimentele? Ne mintim ca de fapt
persoana care le spune vrea sa ne intre pe sub piele, vrea ceva de la noi, ca
exagereaza, ca e prea frumos sa fie adevarat: “aa, ti se pare”, “chiar crezi
asta?”, “esti dragut(a) dar sa nu exageram”, etc etc.
Si la fel de
greu ne vine uneori sa facem complimente, de parca atunci cand recunosti cu
voce tare calitatile cuiva, cand ii spui unei alte persoane ceva ce apreciezi
la ea, ar disparea de la tine sau ai deveni mai mic in ochii ei. Din contra,
persoana respectiva s-ar simti foarte bine (in unele cazuri complimentul pe
care i l-ai facut ar insemna atat de mult incat toata ziua ar simti ca prinde
aripi) iar tu te-ai simti bine pentru ca ai facut pe cineva fericit. Nu zic sa
facem complimente gratuite dar in general sentimentul asta de admiratie fata de
cineva sau ceva (arta, o locuinta, o stare, un loc, orice) vine pur si simplu,
oricum il simti, nu poti sa zici ca iti propui sa-ti placa sau sa nu-ti placa
ceva, este o stare naturala. Si daca ce simti este adevarat si natural de ce sa
nu spui sau sa nu arati ?
Ca doar
atunci cand esti nemultumit o arati in atatea moduri, direct sau indirect, si
nu te mai gandesti atat ca poate cuvintele sau gesturile tale ii ranesc pe
altii, pur si simplu izbucnesti, rabufnesti, simti ca nu mai poti sa tii in
tine. De ce n-ai face ceva cu un rezultat mult mai frumos? De ce n-ai rabufni
si cand esti intr-o stare placuta? Si de ce n-ai incepe cu tine?
SUNT SUPERBA
!!!! Mereu, nu doar azi! Am zis. J
Aici, in cel
mai frumos loc, unde numai lumina aia puternica si ciudata ma face sa inchid
ochii. De fapt, meditam la cat de superba sunt eu si ce bine ma incadrez in
acel loc superb, cel mai frumos pe care l-am vazut vreodata.
ah, am uitat sa te intreb unde esti acolo, in poza? care-i cel mai frumos loc? :)
ReplyDeletewow, cat pozitivism! si l-ai share-uit si pe facebook! :) eu uneori ezit sa fac complimente pentru ca am impresia ca oamenii nu le primesc asa cum le "trimit" eu. Pe de alta parte, uneori mi se intampla sa fac complimente unor oameni total necunoscuti. Imi aduc aminte insa ca recent am vazut in metrou o tipa ff frumoasa prin felul ei de a fi, linistita si impacata cu sine, imbracata intr-un stil care-mi place mie si tot imi venea sa ii zic "ce bine arati!", insa nu am mai facut-o :)
ReplyDeletehaha, 2 comentarii, hai ca acum au aparut. Pai locul ala frumos nu e asa de greu de ghicit pentru tine. Iar legat de complimente, cred ca e greu sa faci cuiva pe care nu-l cunosti si cred ca cel mai bine si cel mai folositor pentru toata lumea e sa incepi cu tine. Si ca sa fac cel mai lung comentariu al meu la un comentariu de pe blog :) o sa postez mai des si o sa apar si mai des pe facebook, hahaha, m-am hotarat sa ies din anonimat.
ReplyDeleteda, e greu sa faci complimente cuiva pe care nu-l cunosti, dar, dupa parerea mea, nu ar trebui sa fie :). Pana la urma, cum ziceai si tu: de ce ne vine usor sa vb urat cu un necunoscut, atunci cand acesta ne supara, dar ne vine greu sa facem complimente, atunci cand ne place ceva. :)
ReplyDelete