Azur et Asmar

Nu stiu cati dintre voi se mai uita prin librarii la cartile cu povesti, eu una o fac, in speranta ca voi mai gasi in ele imagini la fel de frumoase ca cele pe care le vedeam in cartile copilariei mele. Mi-aduc aminte si acum imaginile care insoteau cartile mele preferate: Heidi, Craiasa Zapezii, Peter Pen, Cartea Junglei, O mie si una de nopti.

Tin minte ca O mie si una de nopti avea putine desene, si erau pe hartie lucioasa, niste desene superbe.

Azur et Asmar (2006, Michel Ocelot) mi-a adus aminte exact de acele desene pe care le gaseam ca un premiu dupa ce citeam 50-100 de pagini. Sunt niste desene animate minunate, total diferite de animatiile hollywoodiene. Totul este plin de culoare si de forme geometrice, sunt niste desene ca un vis frumos si neinteles (desi subiectul este usor de urmarit si inteles, doar sentimentul care iti ramane e asemenea unui vis neinteles), despre doi baieti crescuti de aceeasi femeie, si despre aventurile prin care trec. Oricum, nici nu are importanta ce se intampla, fiecare cadru este atat de frumos, intens, lumea islamica e prezentata prin ochii europeanului (regizor francez) plina de mister, de necunoscut.

Personaje, cladiri, peisaje, muzica, toate redau o atmosfera de basm, altfel decat ne-am obisnuit.

Mi-ar fi placut sa-l vad la cinematograf dar genul acesta de desene apar cel mult in cadrul unui festival unde ruleaza de 1-2 ori. Nu pentru ca n-ar fi superbe ci pentru ca lumea prefera Toy Story, Madagascar etc.

 “Animation is not the art of drawings that move but the art of movements that are drawn”. (Norman McLaren)