Nevoia de schimbare

Se tot vorbeste despre criza de 30 de ani. Asa cum se vorbeste si despre criza de sfarsit de an, cand tragi linie si analizezi ce ai realizat si ce nu, si iti faci planuri pentru anul care vine. Pe urma mai este criza de ziua ta, cand ai mai imbatranit cu un an si iar analizezi ce ai facut si ce nu, si iar iti faci planuri, si zici ca mai e timp, ca oricum esti tanar si n-oi fi tu cel mai realizat din grupul tau de prieteni dar ai cu siguranta exemple de oameni care o duc mai rau decat tine.

Si timpul trece iar fara sa-ti dai seama la un moment dat nu te mai regasesti in nimic din ce e in jurul tau. Ai impresia ca traiesti o viata plina de rutina, ca te-ai transformat intr-un robotel care doar executa niste comenzi , ca nici macar nu stai pe loc ci dai inapoi si ca de fapt totul ar putea fi altfel. Si incepi sa visezi cu ochii deschisi  la acest altfel. Din ce in ce mai mult. Pana cand intr-o zi stii ca a venit momentul sa faci o schimbare. Iar schimbarile care reusesc sunt de cele mai multe ori radicale. Asa ca incepi cu tine si cu moralul tau. Apoi te gandesti la ce te face cu adevarat fericit, ce ai putea sa faci de placere, ce lucru te reprezinta si in ce te-ai regasi.

Doar ca schimbarea este ceva necunoscut, incetosat, neclar, nu stii exact unde te va duce iar acum, desi esti intr-un prezent care te deranjeaza, macar stii regulile jocului. Asa ca incepi sa analizezi avantaje si dezavantaje, sa-ti citesti horoscopul, sa cauti pretutindeni semne care sa te ilumineze, sa te convinga de ce stii déjà ca trebuie sa faci dar nu ai curaj sa faci. Apoi incepi sa-ti dai deadline-uri, ca in cazul curei de slabire, care incepe mereu de luni, dupa Craciun, dupa Pasti. Si iti zici ca o sa actionezi in 2 luni de acum incolo, sa ai timp sa-ti pregatesti terenul, si oricum intre timp multe lucruri se pot ivi, nu stii de unde sare iepurele si cum se schimba viata ta mai ceva ca a Cenusaresei. Si cele doua luni trec dar parca nu esti inca pregatit, daca nu o sa te descurci, daca o s-o dai in bara? Asa ca iti mai dai doua luni, convins fiind ca e suficient pentru a aduna curaj sa faci pasul hotarator. 

Doar ca, nu numai ca te indepartezi de ce-ti doresti , traiesti in continuare in ce nu-ti doresti, si fiecare amanare te face sa suporti inca o zi si inca o zi o situatie din care vrei sa iesi. Pana intr-o zi in care iti dai seama ca nu esti nici primul nici ultimul care face pasul asta si  intr-un fel sau altul inchizi usa acelui spatiu unde te simteai ca intr-o colivie, caruia nu-i apartineai. Spatiul ala poate fi o relatie, poate fi un job, un cerc de prieteni, un oras, o tara, orice.

Iar atunci cand inchizi o usa mai devreme sau mai tarziu deschizi alta, doar ca depinde de tine si de circumstante sa deschizi o usa mai buna decat cea pe care ai inchis-o.