Look de artist

Discutam acum cateva zile cu o prietena despre cum ar trebui sa arate un artist, despre faptul ca ar trebui sa aiba ceva special si in modul in care se prezinta, sa iasa oarecum din tipare. Mie nu mi se pare neaparat necesar, depinde cu ce te ocupi, stiu persoane foarte talentate care nu ies cu nimic in evidenta in “viata de zi cu zi” iar atunci cand iti arata latura artistica ramai mut de uimire dar si persoane care epateaza, care isi creeaza o imagine de artist boem, neinteles, misterios, socant bla bla si cand sapi putin vezi ca nu prea are consistenta, e doar un strigat dupa ceva atentie din partea celorlalti si multa nesiguranta ascunsa “artistic”.

Discutia asta mi-a adus aminte de o zi de prin noiembrie parca, nu mai stiu exact, o vineri care parea banala si care s-a dovedit a fi foarte frumoasa, in care am intalnit 3 artisti din medii diferite. Nu, nu am intrat in vorba cu ei, doar i-am observat (pe unul indirect, printr-un “reprezentant”).

Era intr-o vineri, la Muzeul Satului,  citisem noi pe net ca o sa fie contert Maria Raducanu, era ceva cu Zilele Rusiei si ea canta in rusa. Zis si facut, ne-am dus noi la locul faptei, doar ca acolo era un fel de vernisaj al unei expozitii de podoabe, cu invitati de seama, care isi ocupasera locurile si mai venisera si cu copii, cu niste gura casca cum eram noi si cu alti invitati pe culoar. Invitatii aia de pe culoar, mai ales barbatii, de toate varstele , aveau ceva special, ceva ca o nostalgie ruseasca ce li se citea pe chip, le-as fi facut tuturor 1 milion de poze, doar ca era un hol mic si ar fi insemnat efectiv sa le bag aparatul in fata. Cum in sala unde urma sa cante Maria Raducanu era plin si toata lumea “asculta” plictisita un discurs, am zis sa vedem expozitia, doar ca am fost atentionati de catre tanti care pazea comoara ca se poate vizita doar dupa ce se incheie discursurile din sala, totul pe un ton foarte intepat, de gardian de inchisoare. Ma gandeam, cata importanta isi acorda o persoana fara importanta si cat de modesti sunt unii oameni care chiar au cu ce se lauda.

Cat am asteptat noi, am vazut-o si pe Maria Raducanu cum se pregatea, am dat o tura si prin Muzeul Satului, am analizat toate persoanele din jur….Si la un moment dat am vazut un tip asa la vreo 40 de ani (nu stiu cat are, cam asa arata, mi-e lene sa caut pe google), mai slabut, de statura medie, imbracat superb. De fel nu-mi plac costumele barbatesti, papioanele, cravatele, mi se pare ca sunt foarte putini barbati care stiu sa le poarte dar cand l-am vazut pe tipul asta am ramas wow. Avea niste pantaloni dintr-o stofa gri fina si erau croiti perfect, si sacoul la fel, si o cingatoare, totul era ca turnat pe el, era un amestec de relaxat si “ca scos din cutie”. Mai era langa el un tip rasta care mi se parea cunoscut, pe urma mi-am dat seama ca e posibil sa-l fi vazut prin reviste sau la tv.

Din plictiseala, prindeam franturi de conversatii din jurul meu si ma distra grozav cum incepeau conversatiile intre necunoscuti. Majoritatea se prezentau cu numele si pe urma incepea umflatul in pene” profesor dr academician…care a studiat si a predat peste mari si tari….si vai, erau toti atat de culti, atat de prinsi in a demonstra celorlalti ce titluri sonore au ei….si la un moment dat tipul asta imbracat bine e introdus si el intr-un cerc de academicieni si se prezinta dar nu spune de la inceput nimic pompos despre el, apoi, descusut fiind de catre doctori incepe sa vorbeasca mai mult. Si asa aflu ca il cheama Florin Dobre,  ca este designer, ca a avut o colectie super tare la Paris, ca el creeaza haine pentru barbati, si cineva pe acolo a intrebat daca a fost cumva studentul ei dar el facuse Educatie Fizica si Sport.

Omul ala se vindea pe el. Orice barbat interesat de haine vazandu-l, l-ar fi intrebat de unde si le-a luat, si el cu mandrie ar fi spus ca sunt facute de el. Nu exista o imagine mai buna pentru un designer decat propria creatie, si mi s-a parut extraordinar cum eu, care habar n-aveam cine e si care nu ma pricep deloc la haine barbatesti, am admirat modul in care era imbrat un tip si el s-a dovedit a fi designer. Si omul ala chiar folosea in creatiile lui influente populare, probabil ce a vazut la acea expozitie i-a servit ca sursa de inspiratie pentru alte creatii. Haha, mi-aduc aminte ca atunci cand a zis numele mi-am notat repede pe telefon, sa nu uit si sa caut pe urma pe net. Ce urechi ascutite am….:)

Pe urma a inceput mini recitalul Mariei Raducanu, trebuia sa stau inghesuita langa usa, alaturi de alte zeci de gura casca, asa ca m-am retras, oricum, canta in rusa si nu intelegeam o boaba, spre deosebire de majoritatea celor prezenti.

Dupa, am iesit in curtea Muzeului, era o zi de targ cu fel de fel de maruntisuri. Si la un moment dat am dat de o tanti care avea multe, multe tablouri pictacte in stil naiv, care mai de care mai frumoase. Mie imi place la nebunie stilul asta, imi place simplitatea lui si faptul ca sunt folosite culori vii si scene din viata, totusi sunt destul de selectiva, nu pot sa zic ca imi plac toate tablourile in stilul asta. Cam toate erau pe anotimpuri, am cumparat si noi un tablou, de toamna tarzie asa, cu o casa parasita , in mijlocul unei paduri, si o bufnita intr-un pom  si un cal pierdut intr-un colt, se numeste sugestiv “Casa parasita”, buhuhu iar pictorul Patru I. Nicolae. Sotia lui ne-a vandut tabloul, o femeie foarte calda si care ne-a povestit despre picturi si despre targuri, despre alti cumparatori …Ma gandeam, ce trist e pentru un pictor sa vanda un tablou, nu va mai putea reproduce altul la fel….. Am gasit aici un interviu cu el. 

Nu e comic ca am plecat cu gandul sa o ascultam pe Maria Raducanu, si de fapt am aflat de un designer super talentat si am cumparat un tablou de la un pictor talentat ?

Habar n-am cum trebuie sa arate un artist, cert e ca trebuie sa transmita ceva, si nu cred ca aroganta e cel mai bun prieten. J