Iubire

M-am intalnit de curand cu prietenele mele si nu stiu cum, dupa ce discutam tot felul de generalitati, am ajuns la un subiect care ne-a prins pe toate, desi nu ne privea pe nici una: daca aparitia unui copil influenteaza intr-un fel relatia dintre el si ea, in sensul de a trece de la o extrema la alta. Eu zic ca nu, ca daca se iubesc se vor iubi si cand apare copilul, iar daca totul scartaie, copilul cel mult ii va lega intr-o relatie de obligatie, de obisnuinta, de mama si tata, dar nu iubiti. Ma rog, parerea mea. Majoritatea insa era de alta parere: ca aparitia unui copil este un punct de incercare intr-o relatie si ca poate schimba totul radical.

Si pe urma discutia a ajuns in punctul in care am inceput sa discutam despre iubire. Si la un moment dat, tot discutand noi asa, una dintre prietene ma intreaba: “Dar ce intelegi tu prin iubire, Andreea? “ What, what? Mi se pare o intrebare d-aia, cel mult s-o pui in scris, adica orice ai spune suna fals, sau necuprinzator. I-am zis ca pentru mine iubire e cand ne intalnim, el ma vede si ii stralucesc ochii de fericire. Ma rog, as fi putut sa zic mai multe dar n-am simtit nevoia sa ma justific sau sa dezvolt mai mult, pentru ca fiecare are nevoie de altceva si vrea altceva de la o relatie. Si mi s-a parut (poate doar mi s-a parut) ca ce am zis a parut asa, ceva ca-n filme, adica, cine mai face asta dupa nu stiu cati ani de relatie?

Nu cred ca iubirea e o afacere in care tu dai cuiva niste sentimente si primesti la schimb alte sentimente sau aceleasi, ca sa te asiguri ca nu iesi in pierdere , ca nu esti fraierul care a investit atat vai vai emotional, si celalalt profita. Chiar cred ca iubirea este sentimentul ala in care mintea e abandonata, in care, vorba lui Horica, “faci ce-ti spune inima”. Si tocmai pentru ca renunti la toate porcariile cu care pleci la drum, la asa zisele valori si pricipii si te lasi dus de val, in tine se produce o schimbare atat de mare incat toti cei care te cunosc vad si simt asta. Si da, partea asta e doar la inceput, dar asta nu inseamna ca pe urma iubirea devine o serie de chestii pe care trebuie sa le bifezi ca sa iti arati sentimentele puternice.

Nu cred in relatiile in care cei doi seamana foarte mult, cred ca sunt cele mai plictisitoare. Mi se pare absurd sa te bucuri ca cineva este exact ca tine, sa va placa exact aceleasi lucruri (sau cu diferente aproape insesizabile), cred ca cel mai frumos lucru care ti se poate intampla este sa sa cunosti o persoana cu care sa te intersectezi asa, un picut, cat sa descoperiti la inceput lucrurile alea comune, iar apoi , incet, incet, plus cu minus sa se atraga. Pana la urma mi se pare ca intr-o relatie de iubire ai ocazia sa-l descoperi pe celalalt si sa te descoperi pe tine, asa cum nu credeai ca esti, pentru ca fiecare persoana din viata ta iti arata o alta fata a ta. Si daca ar fi exact ca tine, ce haz ar mai avea?

Si da, iubirea trebuie sa fie romantica, d-aia e iubire. Si ce e frumos e ca fiecare cuplu are “codul” lui, limbajul lui, lumea lui, nu exista o reteta pentru un cuplu reusit. Cred ca cel mai oribil lucru pe care il poti face intr-o relatie este sa te chinui sa fii asa cum vrea celalalt, sa nu poti fi natural, sa uiti sa fii tu, sa faci ori ca tine ori ca el fara sa gasiti niciodata o a treia posibilitate, sa simti ca te pierzi (dar intr-un sens urat, ca nu mai stii cine esti, ca nu te regasesti in ce traiesti).

Iubirea e cand te duci in concediu si sunteti numai voi si locurile alea devin ale voastre, cand nu se pricepe la poezii dar iti face cadou un Iv cel Naiv, cand descoperi ca poti sa treci peste orgolii, principii si toate astea si ca esti mai mult decat ai fi crezut,  cand te soarbe din priviri chiar si dupa multi ani de relatie, cand 1+1=1,  cand tu esti tu si el e el si impreuna tu esti el si el e tu, exact ca in Grimus:

Acum priveşte-mă prin ochii mei în timp ce eu

Te privesc pe tine prin ochii tăi în timp ce tu

Mă priveşti pe mine prin ochii mei în timp ce eu

Te privesc pe tine prin ochii tăi în timp ce noi…

Nu mai are rost să fim doi.

(O poza cu doi indragostiti superbi, in metroul din Viena, care se sorbeau din priviri si aproape ziceai ca sunt lipiti cu superglueJ)

Ah, si mi se pare atat de trist sa crezi ca dragostea aia inflacarata, plina de pasiune, e  numai in filme, ca in viata de zi cu zi in fiecare relatie totul e monoton, ca sa iubesti inseamna sa convietuiesti, sa imparti la doi, sa faci in doi, totul sa fie super practic, toti sa castigam, sau macar eu sa castig daca tot e sa piarda cineva, parca vorbim de niste parteneri de afaceri. Iubirea e cu capul inainte, cu capul in nori (si uneori cu picioarele pe pamant), cu ochii mai larg deschisi ca niciodata, care vad ce nu ar fi putut sa vada altfel. Si da, poate de atata stat cu capul in nori nu vezi pe unde calci, si mai cazi, dar cel putin atat cat a fost a fost atat de bine….

Si apropo de sentimentul de siguranta si incredere, ca bine a zis cineva drag mie J, astea vin din tine, daca nu le ai in tine, oricat le-ai cauta la altii, nu le vei gasi, nici macar in persoana iubita.

Daca iubirea nu te-ar zapaci, nu te-ar schimba, nu te-ar da peste cap, nu te-ar arata pe tine altfel decat te stiai, daca nu ar aduce nici o schimbare in tine ci doar o admiratie tampa fata de persoana cu care esti, va dati seama cata arta s-ar pierde? Daca toti artistii care au fost inspirati de iubire ar fi avut de fapt relatii d-astea plate, daca nu s-ar fi aruncat cu capu-nainte, am fi fost acum privati de atatea opere de arta, triste sau vesele, dar care ne misca.

Iubirea nu e numai floricele pe campii, asta e , mai si suferi uneori, dar asta nu inseamna ca nu merita, daca tot cauti profit, oricat de practic ai fi trebuie sa recunosti ca  si daca ai pierdut ai avut mult mai mult de castigat decat daca ai fi stat deoparte.

Si nu stiu cum, exact acum am citit ceva care se potriveste perfect acestei postari:

“Love asks for nothing and risks everything” (Rumi). Eu zic ca merita sa riscam. J Head on!!! 

Nimic nu e ca tine, ca tine nu e, nu e nimeni J