Nu sunt bani

    Celebra scuza pe care o auzim atat de des cand vine vorba de filme romanesti. Ciudat cum in ultimul timp apar tot mai multe si dupa parerea mea umila de privitor se incadreaza in doua categorii: filme care din start tintesc anumite festivaluri si filme care vor sa umple salile. Printre ele se strecoara uneori filme facute de dragul de a face ceva in care crezi, cam cum sunt albumele de inceput ale formatiilor, care de obicei sunt cele mai bune si autentice, pure, pline de entuziasm.

    Recunosc ca nu sunt fan cinema romanesc. Am cateva filme care mi-au placut dar majoritatea au o atmosfera super incarcata, care ma sufoca, si imi dau cam acceasi stare pe care o am cand ma uit la stiri (din care lipsesc aproape cu desavarsire stiri externe, culturale, pt ca e mai interesant, nu-i asa, sa ne delectam cu violatori in serie si infractori, Becali, etc). Era o vreme cand nu ma duceam la filme romanesti din principiu, stiam din start ca o sa fie vorba de perioada comunista, revolutie etc, si mi se parea ciudat cum regizori care erau foarte tineri in perioada aia se incapataneaza sa treateze numai subiecte de genul asta. Pe urma totul s-a mutat pe social cu spitale, saracie, emigrare etc. Mi-a placut Moartea domnului Lazarescu dar nu as vrea ca toate filmele romanesti sa fie asa. Si imi place ideea de slice of life, doar ca trebuie sa stii cum sa te joci cu ea, pentru ca poate sa devina foarte usor ceva super banal in loc de ceva cu care spectatorul se identifica. Da, mi-a placut si Boogie, pentru ca era natural pana la un punct, si Marti, dupa Craciun, doar ca genul asta de filme prinde pana la un punct, cand incepe sa dea senzatia ca nu ai nimic de spus. Vreau o poveste, niste replici bine plasate, nu doar jocul natural al actorilor si cateva scene pe care le vad sau le intuiesc in viata de zi de zi. Ne place sau nu, lumea vine la cinematograf ca sa evadeze din cotidian, sa intre in alta lume atunci cand se sting luminile in sala.

    Vreau sa vad un film romanesc senin. Un film despre tineri normali, cu vise si sperante care se indeplinesc sau nu, dar care macar exista. Un film cu actori frumosi si capabili, care sa nu confunde filmul cu teatrul. M-am bucurat cand am vazut Nunta Muta, desi, ma rog, era mai mult tragicomedie, si m-am enervat citind niste review-uri foarte rautacioase si nefondate al adresa lui, de parca Malaele si-ar fi propus cu primul lui film sa revolutioneze cinematograful. Da, are influente din Kusturica & co dar sa fim seriosi, cam cat de usor este sa inovezi cand vine vorba de filme, si mai ales cand vine vorba de o tara care produce atat de putine. Ca doar din greseli se invata.

    Daca as fi regizor…..:):

- as face o adaptare dupa Luceafarul lui Eminescu

- as face un film in care replicile actorilor sa fie doar in cantece, in melodii ale formatiilor si cantaretilor romani. Ceva gen The Waves al Virginiei Woolf, transpus in film si cu gandurile personajelor cantate.

    Si apropos de bani. Oare cum de reusesc unii sa faca filme cu atat de putin si sa iasa atat de bine? Vezi Dogville, Interview etc. Reteta: actori buni, scenariu bun.