The Best Offer

Am vazut de curand The Best Offer, un film in regia lui Giuseppe Tornatore care inca mai ruleaza in cinematografe.

Ce m-a atras sa vad filmul asta a fost descrierea de pe Cinemagia, “imaginile impresionante, parcă fotografiate cadru după cadru”, actorul din rolul principal si trailer-ul. In rolul principal este Geoffrey Rush, care pentru mine a ramas intiparit ca marchizul de Sade din Quills (desi am vazut mai multe filme cu el) asa ca mi-a placut la nebunie sa-l vad in postura lui Virgil Oldman, un evaluator de arta, neinitiat in ale amorului desi trecut de prima si oarecum si de a doua tinerete, obsedat de femei mai mult pictate decat reale, pana la un punct cand apare ea, clienta misterioasa, care nu se arata ci doar se aude, suferind de agorafobie…

 (afisul asta in spaniola mi s-a parut cel mai potrivit)

Virgil Oldman, un tip retras, care imparte insa trairile sale cele mai intime cu un alt tip care ar putea sa-i fie copil (interpretat de Jim Sturgess, un actor foarte carismatic, pe care l-am mai vazut in Across the Universe si Upside Down), care pune la cale tot felul de tertipuri alaturi de prietenul lui Billy (Donald Sutherland) care il ajuta sa isi sporeasca impresionanta colectie de tablouri, care poate fi inselat in orice mai putin cand vine vorba de arta….

Un personaj amortit, care se pierde in multime, care se trezeste odata cu aparitia ei, misterioasa clienta,  Claire. Si uite asa, de la atractia pentru mostenirea lasata de parintii fetei, de pe urma careia Virgil se gandeste cum sa profite mai bine in cadrul licitatiei pe care o va organiza, colectionarul nostru de arta isi muta punctul de atractie catre Claire si secretele care  plutesc in jurul ei si care i se dezvaluie rand pe rand.

Ah, e foarte greu sa vorbesti despre un film si sa incerci sa nu dezvalui mare lucru, mi-a venit sa pun multe ghilimele la tot ce am scris pana acum, dar as fi dat de banuit si nu vreau.

The Best Offer este genul de film de vazut la cinematograf, pentru atmosfera unica si pentru coloana sonora a lui Ennio Morricone, pentru ca este un film cu putine personaje (trei) si fara efecte speciale, pentru ca pune accent pe trairi si e genul de film de la care cand iesi ramai cu o anumita stare si pentru ca filmele sunt facute sa fie vazute intr-o sala mare, intunecata, pe un ecran imens in care sa te pierzi. J

Un el in varsta dar fara experienta de viata, o ea tanara si cam salbatica, “tanara speranta a literaturii” (scriitoare de romane), la fel de neexperimentata. Chipurile, un cuplu atipic, mai ales ca ea, desi nu este o frumusete ci mai degraba genul de caprioara ranita, reuseste sa il aprinda pe plictisitul si resemnatul Virgil.

Nu, nu am regasit descrierea aia din Cinemagia, nu mi s-a parut un film fotografic, nu asa cum inteleg eu, mi s-a parut un film de atmosfera, de pus intrebari la sfarsit (nu genul ala de film filosofic, nu o sa descoperiti sensul vietii etc), de interpretat in fel si chip natura umana. Mi-a placut la nebunie camera pe care el o tinea sub 7 lacate, in care se afla colectia lui de tablouri si care m-a dus instantaneu cu gandul la Harry Potter si tablourile de pe peretii scolii Hogwarts iar casa ei m-a dus cu gandul la cea din Great Expectations. J

Nu tot ce am scris aici este adevarat, daca as fi scris cum este filmul nu ar mai fi avut nici un farmec, oricum, pana la urma filmul este despre autentic si fals, in relatii, arta, viata in general.

Geoffrey Rush e genial, cred ca trece prin toate starile posibile: aere de sef artagos (nu e sef dar e foarte apreciat in domeniul lui si isi permite), resemnare, furie, stangaciile pe care le au indragostitii, visand la “un viitor luminos”, intr-un fel e ca si cum l-ai vedea crescand desi are aceeasi varsta. Si, ce e mai interesant e ca tu ca si spectator iti schimbi atitudinea fata de personaj cu fiecare traire a lui.

Sunt foarte multe comparatii, metafore, paralele in film, in general totul se invarte in jurul notiunilor de arta, iubire, tradare, adevar, fals, realitate si imaginatie, totul curge frumos si se desfasoara gradat, natural, fara sa dezvaluie mai mult decat trebuie. Pana si numele personajelor principale, Virgil si Claire sunt semnificative, abia acum mi-am dat seama.

Ma enerveaza la culme ca nu pot sa scriu exact despre ce e filmul, as comenta altfel, dar s-ar duce tot farmecul. Pentru cine a citit ceva literatura italiana de sec. XX cred ca e mai usor sa-si imagineze atmosfera filmului, chiar si vazand doar trailer-ul.

“Problema” e ca acum nu mai pot sa-l identific pe Geoffrey Rush cu un singur personaj, e Geoffrey Rush si atat. J Mi-era dor de un film curat, fara o mie de artificii, cu actiune si nu prea, cu putine personaje si multe trairi, asa, ca o gura de aer proaspat de la munte pentru un bucurestean. J Pacat ca filmele astea in general sunt date la o parte din cinematografele romanesti si ca lumea se duce mai mult la filme “de actiune”, “de groaza”, in general la ce poate vedea la stiri.

Dupa mine, cam asa ar trebui sa arate un film premiat, sau facut pentru a fi premiat. Un film curat, facut mai ales din dragoste pentru cinema, cu multa daruire si atentie si cu actori minunati.

“There's always something authentic concealed in every forgery”.

Enjoy !!!!!