Lucruri simple

De cand ma stiu am tot asteptat sa se intample lucruri la care visam, mereu imi imaginam ceva maret, de parca cu cat era mai mare cu atat crestea si bucuria mea. Mereu am avut impresia ca “the best is yet to come”, cum ar spune englezul, ca ce traiesc acum e doar ceva caldut, ce trebuie sa treaca cat mai repede si ca maine, poimaine, peste un an, doi o sa vina fericirea suprema. Cred ca in capul meu fericirea a fost mereu ceva legat de viitor. Stiti sentimentul ala in care parca stai pe loc si nu ti se intampla nimic?

Doar ca cel mai simplu lucru pe care-l poti face pentru a-ti da seama si a aprecia lucrurile din viata ta este sa te dai mai multi pasi in spate, nu doar 1-2. Gandeste-te la tine acum 5 ani, 10 ani poate si vezi ce lucruri au aparut in viata ta. Vei fi uimit de cat de multe ai realizat si cat de putin le-ai pretuit, asteptand sa ti se intample fix lucrurile care credeai tu ca iti vor aduce fericirea suprema. Si de multe ori, cand ce ti-ai dorit foarte mult s-a intamplat, ai obosit atat de mult pe drum, asteptand si cautand incat nici nu te mai bucuri de ce gasesti, apoi  apare un alt obiect al dorintei tale si reincepi cursa nebuna pana la finish.

Mi-am dat seama ca mai mereu am apreciat lucrurile simple din jurul meu, mereu am vazut o frumusete aparte in ele, doar ca pentru mine doream ceva mai mare, mai complex, mai altfel. Ca si cum simplitatea aia din afara ar fi fost prea banala pentru mine, e buna acolo unde e si ma bucur de ea cand o observ pur si simplu dar nu cand are legatura cu mine. Ma rog, nu prea stiu cum sa descriu.

Problema cu alergatul asta dupa ce-ti doresti si neuitatul in stanga si-n dreapta este ca pierzi esentialul, ca ajungi la capatul drumului si iti dai seama ca drumul pana acolo conta. Haha, pentru ca totul suna abstract am avut acum multi ani chiar o lectie de viata cat se poate de concreta si de tipica pentru mine: eram in Austria, in superbul orasel Heiligenblut si faceam un traseu lung si usor, care inconjura imprejurimile, cu drumuri prin padure, pasuni, baut lapte de la vacutele din Alpi, peisaje superbe, doar ca mergeam de ceva timp si tinta noastra era biserica Briccius, si eu comentam intruna, si intrebam cat mai e pana la Briccius. Cand am ajuns la biserica aia am fost asa dezamagita, era o bisericuta mica care nici nu prea arata a biserica, credeam ca e ceva mai impunator. Si in loc sa ma bucur de drumul pana acolo care a fost superb, eu eram dezamagita de cladirea aia care mi se parea banala, neinteresanta.

Cred ca una dintre cele mai bune metode pentru a te reseta si a-ti schimba sistemul de valori este sa stai langa copii mici, foarte mici. O sa atinga in tine corzi de mult amortite si o sa-ti aduci aminte cum e sa te miri, sa deschizi ochii mari, sa razi cu pofta, sa intri in joc, sa uiti de griji si uneori o sa descoperi in lumea copiilor pe care cu totii ii credem asa, niste robotei nematurizati, fara minte, necopti inca, o lume mult mai autentica decat lumea ta de matur. De curand  am petrecut mai mult timp cu nepotelul meu de doi ani si la un moment dat el a vrut sa ne culcam (de fapt era un joc de-a culcatul). El a pus capul pe “perna” (fafantul, un elefant mare de plus) apoi mi-a zis si mie sa-l pun si ne prefaceam amandoi ca dormim, si la un moment dat eu deschideam ochii si il vedeam pe el cum ma priveste dormind, si cum deschideam ochii incepea sa rada cu pofta.  Mi s-a parut ceva atat de puternic, chestia asta s-a repetat de cateva ori. Nu m-as fi gandit ca unui copil de doi ani ii poate trece prin cap sa te puna sa dormi si el sa nu inchida ochii, sa se uite la tine cum dormi si pe urma sa se bucure cand te trezesti. Si totul era fericire pura in ochii lui mari si albastri, adusa de un joc intre noi doi si de deschisul unor ochi.

Si tot de curand pe la Unirii, aproape de Lipscani, am vazut un tip cantand la harpa. Nu-mi venea sa cred, singura data cand am vazut pe cineva cantand la harpa a fost in Riga, dar acolo parca toti s-au nascut cu un instrument in mana.  Apoi am vazut un barbat trecut de 60 de ani care mergea pe role la Romana. Pe marginea strazii, fara griji, imbracat casual dar nu sport, facand ceea ce aproape oricine de varsta lui ar fi zis ca e pentru tinerei. Apoi, in aceeasi zi, am vazut ca s-a deschis la parterul unui bloc un club de lectura pentru copii cu varste intre 5-13 ani, nu m-as fi gandit ca exista asa initiative, mi s-a parut asa frumos…Daca oamenii astia s-ar fi gandit ce vor zice altii probabil n-ar mai fi facut nimic, s-au gandit pur simplu la ce ii face fericiti, e tot ce conteaza.

Poate ca visele altora suna banal pentru tine, poate ale tale suna banal pentru ei, poate ca viata ta actuala suna banal pentru tine…Se zice  ca primim de la viata tot ce avem nevoie pentru a reusi, ca avem tot ce ne trebuie pentru a trai cum ne place ACUM, nu maine. Poate nu trebuie decat sa ne dam cativa pasi in spate, sau stanga-dreapta, sa schimbam putin perspectiva, sa ne punem ochelarii optimisti. Si sa ne dam seama ca uneori nici macar lucrurile frumoase si simple nu ne fac sa deschidem ochii, ci chiar cele care par mohorate, plictisitoare, apasatoare, pentru ca ele te fac sa cauti mai mult.

Si din seria lucruri frumoase pe langa care trec fara sa le observ, a trebuit sa ascult o melodie in drum spre casa, venind din concediu ca s-o aud pentru prima data cu adevarat. O melodie pe care o mai ascultasem de zeci de ori, insa doar ca un fundal care merge in timp ce mintea ta turuie si iti deruleaza un milion de scenarii. Si dintr-o data mintea a obosit si urechea a ascultat mai bine, exact ce aveam nevoie:

Luna Amara – In tine tu

Intr-un ochi de copil,

Intr-un zambet subtil,

Intr-un ras de batran ce se roaga umil,

Intr-o cafea dintr-o noaptea prea grea,

Si intr-un mall cu miros de azil.

Intr-un fel de sarut, intr-un gand nestiut,

Intr-o cana de ceai si-un ramas bun mut

Vei afla,vei vedea.

Intr-un chip inocent, intr-un gest prea atent,

Intr-o zi fara rost care trece prea lent,

Cu mainile muncite si obosite ale unui tata absent

Intr-o stea cazatoare, in rana ce doare,

In umeri stransi a mirare.

Vei afla, vei vedea.

Ai sa afli s-ai sa sti s-ai sa vezi

Ai sa auzi s-ai sa atingi s-ai sa crezi,

Ai sa-ti urli mirarea s-asa va fi a ta.

Intr-un joc de pahar, intr-o fuga in zadar,

In despartire si jocul murdar,

In tacere si glasul ce cere

Si mana ce strange-un ziar,

Intr-o clipa de graba, in lumea cea oarba,

In gura ce vrea sa soarba

Vei afla,vei vedea

Ai sa afli s-ai sa sti s-ai sa vezi,

ai sa auzi s-ai sa atingi s-ai sa crezi,

ai sa-ti urli mirarea s-asa va fi a ta.

Si-n tot ce-i invelit in fum

Incerci sa te ascunzi

Oricum e prea tarziu s-o faci acum

Nu-i asa?