Filme

Cloud Atlas

O prietena a scris pe facebook ca l-a vazut de trei ori si era atat de incantata incat m-a facut curioasa. Recunosc ca nu am dat importanta filmului cand a aparut pentru ca vazusem pe strada un afis (din troleu, haha, eram convinsa ca Tom Hanks e Robert Downey jr, din mers nu puteam sa analizez prea bine) si afisul m-a dus cu gandul la un film d-asta gen Golden Compass, nu stiu de ce, asa ca am zis pas. Ce e comic e ca mi-era dor de un film cu Hugh Grant, si cand zic film cu HG zic comedie, doar ca am vazut un Hugh Grant in multe personaje, intr-un film serios. 

E un film foarte interesant, foarte lung (aproape trei ore) si un pic ametitor pentru ca o mana de personaje sunt purtate de-a lungul a mai multe perioade, aratand reincarnarile lor. Uneori machiajul este atat de bun incat e foarte greu sa recunosti cine e in spate, asa ca daca il vedeti la cinema, cand se termina, nu dati buzna la iesire ci mai ramaneti un pic, pe ecran “curge” lista cu actorii, si la fiecare arata si personajele jucate, asta zic eu ajuta in descifrarea filmului. Foarte ciudata mi s-a parut lumea cu New Seul, robotizata, gen filmele SF, sper sa nu se ajunga acolo, pentru ca apoi sa urmeze o lume naturala, spirituala, ce amintea mai degraba de Avatar, ca si atmosfera. Nu prea am cum sa-l povestesc, oricum tot filmul este construit in jurul ideii de reincarnare si a faptului ca desi suntem individualitati, suntem legati in moduri necunoscute de ceilalti. De la film pleci (asa cum ii sta bine unui film bun) cu multe intrebari si cu motive la care sa meditezi.

Upside Down

Sau Kirsten Dunst intr-un film a carui atmosfera aminteste putin de Melancholia lui Lars von Trier. Si filmul asta e ametitor (la propriu, nu la figurat). Pentru ca este vorba de doua planete foarte apropiate, lumea de jos, unde traiesc cei saraci, si lumea de sus, unde sunt bogatasii, ati ghicit. El si ea se indragostesc, au locul lor secret unde se intalnesc, apoi pierd legatura, peste ani se intalnesc iar, ea nu-l mai recunoaste, bla bla bla. Problema e ca cele doua lumi nu au voie sa se intalneasca, si mai ales lumea de sus, foarte dezvoltata tehnologic, are tot felul de modalitati prin care sa-i recunoasca pe “sarantoci”. De fapt, si daca ajung de pe o planeta pe alta, gravitatia e diferita si trebuie sa recurga la tot felul de mijloace ca sa poata rezista, si asta pentru un timp foarte scurt.  Peisajele sunt minunate, ca intr-un vis, mai putin lumea aia de sus care e tehnologizata si aduce oarecum a New Seul din Cloud Atlas. Ziceam ca e un film ametitor. De ce? Pentru ca de multe ori veti vedea in acelasi cadru un personaj care sta normal si altul, din lumea de sus care sta in oglinda oarecum, ca si cum ar sta in cap. Eu am simtit de multe ori nevoia sa-mi intorc capul, ca sa vad mai bine (J). Mi-a placut modul in care au rezolvat problema, la final, astfel incat el din lumea de jos si ea din lumea de sus, sa poata fi impreuna. Sa zicem ca e ca un fel de basm pentru oameni mari din multe puncte de vedere, si nu este senzational ca si subiect, dar are o atmosfera care ramane si dupa.

Mmh, si pe langa atmosfera mai altfel cele doua filme il mai au in comun pe Jim Sturgess. Cautandu-l pe imdb mi-am dat seama ca am vazut multe filme cu el, unul dintre ele mi-a placut in mod deosebit, o sa scriu despre el la un moment dat.

Aaa, sa nu uit, pentru ca tocmai ma uitam pe newsletter-ul trimis de tripadvisor, am descoperit un loc din Norvegia care seamana foarte mult cu locul unde se intalneau cei doi: Trollunga (Limba Trolilor).

Photo: Harald Hognerud

The Hobbit

Pe care nu l-am vazut inca dar sigur merita pentru simplul fapt ca actiunea se petrece inainte de Lord of the Rings si are acelasi regizor (nu mai spun de acelasi autor :D).

Aaa, vizitati site-ul oficial, va asteapta multe surprize placute.