Cu ochii si urechile prin cartier I

Stiti cum se plang unii artisti de lipsa de inspiratie…Scenaristilor de filme horror si SF le recomand o perioada de cateva luni de dormit cateva ore pe noapte (probat, cu rezultate ametitoare, imaginatia din timpul zilei e mic copil ) iar pentru cei care mai degraba prefera sa scrie un roman sau chiar poezie le recomand sa caste ochii si urechile prin cartier.

Era o zi ca oricare alta, nimic nu prevestea “iluminarea” de care o sa am parte. In general nu prea ma uit in jur, absorbita fiind de muzica din casti si de multe ori uit si de ea, absorbita si mai mult de gandurile mele. Dar de data asta planetele s-au aliniat si intr-o singura zi mi-au iesit in cale fel de fel de personaje. Primul a fost el, nenea de la salubritate, la vreo 40 de ani, cu un cos de gunoi d-ala de plastic, molfaind pofticios dintr-o Eugenie. Aveam sa aflu ca e Eugenia abia cand a terminat-o.

Mergea nenea tacticos, la cativa metri in fata mea, cand deodata vad cazandu-i un ambalaj galben. WTF? Nu stiam daca sa rad sau sa ma enervez de absurdul situatiei. Unu’ care e platit sa faca curat si care mai umbla si cu sacu’ in spate, mandru ca un Mos Craciun, arunca pe jos gunoiul lui. Logica lui o fi ceva in genul: daca eu strang dupa altii sa stranga si altii dupa mine. Ma uitam asa prostita la nenea ala tupeist sau doar batut in cap, si cativa metri mai incolo se intalneste cu alti indivizi responsabili de stransul gunoaielor.

Visam sa schimbam oamenii si alte aberatii cand de fapt majoritatea suntem ca nenea asta, si degeaba strangem gunoiul dupa altii cand nu reusim sa-l strangem pe-al nostru. Al altora sare in ochi, al nostru a devenit obisnuinta, ne insoteste si cel mult il aruncam crezand ca daca il lasi in urma ta dispare, se evapora, doar ca pana nu constientizezi o sa te insoteasca zilnic.

Ziua a continuat pe un ton usor absurd si comic, care se va regasi in postarea urmatoare.

Va urma….